Umberto Eco ramane pe piedestalul literaturii universale, ca fiind unul dintre marii maestri, care a reusit sa lase prin manuirea exacta si dibace a cuvantului opere alese cu teme diverse ca Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault. Fiind cunoscut ca pedagog, scriitor, filosof, critic literar si romancier, Umberto Eco isi dezvaluie in fata cititorilor si o latura care urmareste aprofundarea analizei semiotice la nivel de excelenta.
Una dintre operele de temelie ale lucrarilor sale de semiotica este chiar „Limitele Interpretarii” publicata in anul 1990 la Milano si tradusa in 1996 in Romania de catre Stefania Mincu si Daniela Busca.
Marin Mincu, cel care s-a ocupat de Colectia Bibliotecii Italiene a incercat sa desfaca in cateva vorbe liniile pe care autorul Umberto Eco le-a urmarit in crearea acestei lucrari:
”Prin Opera Aperta (1962) Umberto Eco deschide metodologia interpretării către o infinitate de posibilităţi, antrenîndu-l pe lector într-un proces hermeneutic perpetuu prin care participarea acestuia la existenţa operei literare părea să o egaleze pe aceea a autorului. După aproape 30 de ani, prin I limiti dell’interpretazione (1990), faimosul semiolog revine asupra problemei, tranşate atît de optimist anterior, ajungînd la concluzia – mai echilibrată, că semioza nu (mai) poate fi nelimitată. Prin această contribuţie de cea mai largă extindere epistemologică şi hermeneutică, Umberto Eco rămîne în continuare în avangarda cercetării semiotice, impulsionînd în permanenţă spiritul spre cunoaştere. Lectorul român are astfel ocazia să se sincronizeze, prin această lucrare fundamentală, cu ceea ce este mai nou în teoria critică contemporană. “
Umberto Eco trateaza in randurile cartii de semiotica”Limitele interpretarii” urmatoarele teme:
-procese de interpretare
- estetica receptarii
- tipuri de intentie
- sensul literal
- diferenta dintre Lector Semantic si Lector Critic
- interpretarea semiozica vs. interpretarea semiotica
- interpretarea si utilizarea textelor
- interpretare si conjectura
-falsuri si contrafaceri
- criterii pentru cunoasterea autenticitatii
-conditiile minimale ale interpretarii
-sisteme semiotice
- presupozitiile si semiotica textuala
- semioza nelimitata si deriva
- aspecte ale semiozei hermetice
” Pentru rationalismul grec de la Platon si Aristotel si mai departe, a cunoaste inseamna a cunoaste cu ajutorul cauzei. “
- interpretarea metaforelor
” E greu de produs o metafora inedita bazandu-te pe reguli deja achizitionate si orice tentative de a prescrie regulile pentru a produce cu ele una in vitro va sfarsi prin generarea unei metafore moarte sau excesiv de banale”.
Astfel, Umberto Eco stabileste insemnatatea metaforei spontane, care nu porneste din folosirea unor instrumente de studiu ci din propria-ti fire. Impactul unei astfel de metafore, necliseizate este demn de luat in seama spre deosebire de acela care se bazeaza pe o eticheta deja stabilita.
”Interpretul ideal al unei metafore ar trebui sa se situeze intotdeauna din punctual de vedere al celui care o aude pentru prima data”.
Simbolistica si acuratetea unei interpretari se bazeaza pe un feedback instantaneu, obiectiv si motivat. Astfel, intotdeauna un lucru sau in cazul nostru o metafora isi pierde din esenta pe masura ce devine tot mai cunoscuta si transmisa catre un alt destinatar si un altul, la nesfarsit.
„Utilizarea si interpretarea unui text sint doua modele abstracte. Fiece lectura rezulta intotdeauna dintr-o imbinare a acestor doua atitudini. Uneori se intimpla ca un joc inceput ca utilizare sa sfirseasca prin a produce o interpretare lucida si creatoare – sau viceversa. De multe ori, a interpreta un text inseamna a-l elibera de scoriile multor interpretari canonice anterioare, a-i revela noi aspecte, si in acest proces textul se dovedeste cu atit mai bine si mai productiv interpretat. Cu treizeci de ani in urma ma straduiam sa definesc un fel de oscilare, sau de echilibru instabil, intre initiativa interpretului si fidelitatea fata de opera. In acesti treizeci de ani, multi s-au avintat prea mult pe versantul initiativei interpretului. Problema, acum, este sa nu ne dezechilibram in sensul opus, ci sa subliniem ca oscilarea balantei nu poate fi eliminata. La urma urmei, a spune ca un text este, potential, fara sfirsit nu inseamna ca orice act de interpretare poate duce la ceva bun. Aceasta inseamna ca textul interpretat impune interpretilor lui niste restrictii. Limitele interpretarii coincid cu drepturile textului (ceea ce nu inseamna ca ar coincide cu drepturile autorului lui).”
Umberto Eco militeaza astfel pentru trasarea unor limite ale interpretarii unui text pentru ca acesta sa nu isi piarda din valoare. In fata atator interpretari atat de variate, atat de laborioase sau succinte, obiective sau subiective, doar opera in sine mai ramane neatinsa ca si valoare pentru ca in rest interpretarile aferente nu fac decat sa dilueze esenta unui text. Cu toate astea, textul are nevoie de feedback-ul intepretului care coincide cu limita interpretarii, dar nu neaparat „cu drepturile autorului lui „.
Cine mai comenteaza...